Andy Ghost, vocal și membru fondator al trupei Altar

Moto&Rock Magazine își începe seria interviurilor cu marii rockeri români, cu nimeni altul decât Andy Ghost, vocal și membru fondator al trupei ALTAR.

Înființată în 1991 la Cluj, formația ALTAR România s-a impus încă de la primele apariții live că fiind una dintre cele mai prestigioase trupe rock din România. Pe parcursul a 31 de ani a trupei, a fost o promotoare a muzicii de atitudine, iar activitatea formației constituie probabil, cea mai importantă pagină din istoria scenei metal autohtone, editând doua EP-uri și cinci albume. ALTAR este nominalizată și desemnată în repetate rânduri de către public și presa de specialitate drept cea mai bună trupă metal românească.

Moto&Rock Magazine: Rock on, și încep prin a te felicita pentru împlinirea frumoasei vârste de 31 de ani pe scena metal din România.

Andy: Merci fain, brothere!

Moto&Rock Magazine: De unde v-ați inspirat la începuturi ca stil, gen? Motivul pentru care spun asta, e că la începutul anilor 90’ se cânta cu totul altceva în România, era un rock mai moale, Iris dacă ne aducem aminte, Compact etc. Voi ați venit direct cu un rock dur, un rock cu mesaj, un rock fain și e o chestie care pe atunci nu se prea făcea în România, de unde v-a venit ideea și cum ați ajuns exact în zona asta?

Andy: De unde ne-a venit noua ideea să cântăm în stilul pe care îl cântăm? Păi se pare că toți membri trupei am fost influențați de muzica cu care am crescut. Noi deja am crescut cu o muzică, să zic așa mai dură, mă refer la rock, la metal. De exemplu eu, pe lângă trupe “clasice” gen Queen, Pink Floyd, The Beatles, Scorpions, Iron Maiden, Helloween, Accept, etc., am început să ascult trupele foarte dure din vremea aceea, adică de la trupele germane, gen: Kreator, Sodom, Destruction, Tankard, până la trupele americane de thrash-death, cum ar fi Obituary, Death, Morbid Angel. Clar, Metallica a însemnat foarte mult pentru mine, Megadeth, Slayer, Anthrax, Testament, trupele din zona respectivă, dar pot sa zic ca am fost in mod special influențat de King Diamond. Mi-a plăcut foarte mult de felul lui de a fi, de a canta si de a arata, și de aceea se și simte influenta lui King Diamond/Mercyful Fate pe primul nostru album, într-un fel pe vocea mea, adică elementele alea de voce groasă, alternat cu voce înaltă/strigată, voce diferită, cam 3 feluri de voci diferite pe albumul ALTAR - The Last Warning. Chitaristul de exemplu, Nimrod, a fost mare fan pe lângă King Diamond, și de Coroner. Nu știu dacă îi știi, e o trupa foarte faina de thrash metal tehnic din Elveția. Fiecare la rândul nostru am fost cumva influențați de trupe gen Sepultura, Obituary, Napalm Death, hai să nu uităm că Sepultura a însemnat foarte mult, trupele de death metal la fel. Fiecare cumva a exprimat și a adus în compozițiile primelor albume și mai târziu, ceea ce ascultasem, trupele cu care am crescut, și cumva era natural să se întâmple acest lucru și în România. Un AC/DC sau Whitesnake romanesc am avut, trupe clasice erau, și probabil era cazul să se aducă și o energie nouă, o atmosfera nouă și cumva publicul era deja pregătit pentru asa ceva. Au mai fost și alte trupe în zona noastră, chiar dinaintea noastră gen Tectonic, sau după noi, Neurotica și mulți alții, sau mai bine spus câțiva alții, nu foarte mulți, dar noi am prins un moment foarte important chiar la începutul anilor 90’ să aducem acest gen de thrash, death, zic eu sau zic specialiștii, criticii. A fost o chestie foarte tare pentru România fiindcă România cumva aștepta, era însetată, înfometată pentru stilul ăsta de muzică, iar noi am fost în momentul potrivit, la locul potrivit.

Moto&Rock Magazine: Pe primele albume aveați niște piese foarte faine cântate în general în engleză, îmi aduc aminte de Mr. President, Mum, Stop the Silence, etc. după care am văzut că ați renunțat la engleză și ați început să compuneți în română. De ce? La început ați vizat exteriorul, concerte afară și credeați că engleză e mult mai ok și după care v-ați gândit să va adresați pieței rock din România, sa-i spunem așa, sau pur și simplu ați crezut că mesajul poate fi unul mult mai puternic în limba noastră, în română?

Andy: Da, chiar pe primele 3 albume noi am cântat în engleză, și într-adevăr scopul și visul nostru era să ajungem pe piața internațională și să reușim să cântăm cu trupele mari în festivaluri, toate visurile pe care și le imaginează un rocker român sau cel puțin din zona asta est-europeană. Cumva îți dorești să fii alături de cei cu care ai crescut, măcar cu Kreator. Ei, lucrurile astea au rămas în continuare în sufletele noastre, ne-am dorit și ne dorim în continuare să avem o influență internațională într-un fel sau altul, e clar că limba engleză e limba în care muzica rock se cântă cel mai bine și poate să ajungă la oricine în lumea asta și să fie apreciată și înțeleasă de un public larg. Cum am zis, pe primele 3 albume am cântat în engleză, am prins câteva festivaluri și pe afară, am avut câteva momente superbe și pe undeva faptul că am cântat în engleză a contat si ne-a ajutat foarte mult. Chiar și pentru România , a fost ceva aparte, pentru că am adus ceva nou, iar publicul așa cum am zis, era pregătit deja pentru asta, adică nu era problemă să asculte muzică rock în engleză, era o alta generație, iar noi am făcut ceea ce am simțit atunci. Mai târziu ne-am spus că ”hai să încercam măcar”să cântam în limba română, mă bucur că am încercat și chiar am reușit să facem albumul Atitudine, al 4-lea album al trupei, care sune excelent in limba română!. Albumul a avut un succes neașteptat, o influență și un impact foarte puternic în rândul publicului autohton, care parcă aștepta să-i cântăm în limba română! De altfel, alte trupe nici măcar nu au încercat să cânte în engleză, au început direct în română și au adus un aport foarte important în istoria muzicii românești. Noi am făcut, uite și varianta în engleză, avem și varianta în română, iar ambele variante se pare că au prins foarte bine la momentul respectiv și se pare ca prind bine chiar și acum! Între timp ne-am dat seama că, dacă vrei să cânți în România și vrei să fii înțeles și să te poți exprima chiar mai ușor și mai bine, și cumva să vorbești pe limba oamenilor din țara ta, clar că limba română e cea mai bună variantă. De aceea am mai înregistrat o droaie de piese și urmează să scoatem al 6-lea album cu trupa ALTAR care va conține piesele cunoscute, S.O.S., Rapsodia Românească, Povestea Noastră, Toți ca Unul), toate piesele astea. Să vină un Înger, chiar noua piesă, Cerul Plânge, a prins foarte bine și ne-am dat seama că ăsta-i drumul acum, cel puțin ăsta-i drumul acum pentru trupa ALTAR, exprimarea în limba română și am simțit că și publicul reacționează mult mai bine și se conecteaza mult mai ușor la mesajul pe care-l transmitem.

Moto&Rock Magazine: Care e legătura dintre voi și comunitatea moto? Am văzut că ați cântat la mai multe festivaluri moto. Ce avem în comun – principii, stil de viată, prietenii? Și de ce apropierea?

Andy: E clar că muzica rock, bikerii și viața de motociclist in general, cumva pușcă împreună ca o mână și-o mănușă. De la începuturi cei care și-au luat motociclete ascultau muzică rock, cel puțin la începuturi, (atenție mare!), că era un stil de viață mai rebel, mai liber, exact ceea ce exprima și muzica rock; și la fel și rockerii, la un moment dat, când doreau și își permiteau să aibă o motocicletă, și-au pus problema, 'OK, acum ce facem, unde ne vedem, unde ne intalnim sa ne simtim bine?', iar cumva festivalurile moto din România s-au dezvoltat în felul acesta, bineînțeles după calapodul din străinătate. E clar că publicul care avea motocicletă și voia să se întâlnească într-un cadru organizat cu prietenii, cu motocicletele, voia să și asculte muzica care îi plăcea, și atunci era natural să se întâmple acest lucru. Da, am fost și noi invitați, am cântat și noi la o groază de întruniri moto, e unul din cele mai frumoase momente pe care poți să le ai, să vezi că în public, în afară de câțiva rockeri care poate n-au motocicletă, că majoritatea sunt bikeri, dar știu de piesele tale, cânta versurile împreună cu tine și ascultă muzică rock. Simti o unitate și o frumusețe în toată chestia asta! Cumva e o dezvoltare a aceleiași idei, adică ideea de libertate, de a-ți trăi viața la maxim și să te bucuri de muzica bună cu prietenii la bere, să stai la cort, să îți faci un foc acolo, să cânți, să dansezi, să vezi niște fete care dansează poate topless, să ai de toate, toată cultura moto și rock împreună. Cred că cine a inventat chestia asta a fost un băiat deștept și mă bucur că se întâmplă, și până la urmă era imperios necesar să se întâmple!

Moto&Rock Magazine: La un moment dat ați intrat destul de puternic într-o campanie foarte faină anti-manele, știu că aveați de exemplu piesa “La noi” cu cover anti-manele etc. Cum v-ați hotărât? De unde a plecat ideea asta? Bine, e clar, noi rockerii nu suntem mari fani de manele și clar nu prea înghițim acea cultură, dar totuși voi ați dus-o exact cum trebuie, ați construit un mesaj împotriva acestei sub-culturi. De unde? De ce?

Andy: Asta da întrebare, îmi place! Măi, se pare că chestia aia, piesa “La noi” a venit la momentul potrivit din nou și a prins foarte bine. Bineînțeles că este o parodiere a unor expresii tipic manelistice, gen „să moară dușmanii de supărare“ cu toate nebunelile alea și se pare că unii, nu știu exact cine, au preluat piesa și au făcut ei un videoclip fan-made cu piesa noastră anti-manele, dar fără să ne întrebe, fără să ne zică. Am aflat și noi mai târziu, nu ne-a deranjat, ei cred că au și scris acolo pe piesa că nu le aparține și în fine toate drepturile sunt ale trupei ALTAR, și cumva s-a făcut legătura indirect, dar fără să fim deranjați de chestia asta, că noi oricum cam asta și intenționasem. Era o chestie de substrat acolo din start când am înregistrat noi piesa, și e clar că rockerii în mare parte nu au de-a face cu “cultura” celor care ascultă manele. E clar că fiecare om exprimă și dorește să audă lucruri care îl reprezintă și atunci fiecare la nivelul lui de înțelegere cumva se aliază cu un stil de muzică. Nu este de judecat, este doar de observat faptul că sunt și rockeri care ascultă manele, și într-un fel sau altul, la un moment dat, cred că și de vrei, și de nu vrei, tot dai de ele. Acum nu-i o chestie de viată și de moarte, iar dacă ești destul de deschis și nu ești limitat, poți să asculți anumite piese sau manele în anumite momente, la o nuntă sau la un chef, ca o glumă. Chiar și eu mă mai prosteam și mai știam niște versuri tâmpite de-ale lui Guță. Mai depinde și contextul în care eram, uite de exemplu când am călătorit înspre Olanda, am călătorit cu niște etnici rromi, și șoferul, și ei, ascultau manele. Dacă eram, să zic așa, un rocker foarte strâns la curea și supărat, poate că m-ar fi deranjat chestia asta și cine știe ce scandal ieșea, dar eu fiind și muzician și cântăreț, crescut cu foarte multe genuri muzicale, îmi dau seama ce e de calitate și ce nu, și pot să apreciez muzica și la un alt nivel. Eu nu port pică și nu am o dușmănie concreta împotriva anumitor stiluri muzicale, nici măcar împotriva manelelor. Ceea ce am făcut noi acolo a fost o parodiere și ne-am distrat și noi puțin, iar alții au luat-o mult mai serios. Sunt sigur, și am văzut că sunt instrumentiști enorm de talentați și compozitori foarte buni în diferite stiluri muzicale, chiar și în manele. Îmi amintesc de lupta tâmpită, tipic românească, dar cred că era și în țările est-europene, la sfârșitul anilor ‘80, începutul anilor ’90, dintre depeșari și rockeri. A fost o cretinitate și o luptă falsă, care s-a demonstrat că era de fapt între noi. Când Dave Gahan, solistul vocal de la Depeche Mode, și-a lăsat părul lung și s-a tatuat, toți depeșarii au înnebunit că a devenit un rock-star! Pai el oricum era un fel de rock-star, numai că lupta asta tipică între cele două energii și culturi și percepții a fost fals creată. Și eu ascultam muzica celor de la Depeche. Chiar și când ascultam muzica metal, thrash, death și toate greutățile, ascultam și Depeche Mode. Deși rockerii și depeșarii se urau între ei, de fapt era o alta chestie, o chestie de cultură și de nivel social, de ideologii, de percepții, și de principii, nu neapărat de muzică și de stil muzical. Acum întorcându-ne la manele, e clar că în mare parte muzica maneliștilor se referă la o tagmă de oameni care cumva vin dintr-o cultură în special a rromilor, (că de acolo a pornit), au influențat pe foarte mulți români, dar cred că stilul acela mai turcesc spre arăbesc și chiar balcanic e o chestie tipic zonală, așa că era cumva natural, din nou, să se întâmple acest lucru și în România. Până la urmă fiecare om ascultă ce vrea și nu trebuie să te simți prost sau, știu eu, să îți fie rușine că asculți și altceva, ceea ce contează nu e cine ce ascultă, ci ce fel de om ești și acest lucru contează cel mai mult! Poți să fi un rocker, și acuma apropos, de ce s-a întâmplat în ultima vreme, lucru care m-a supărat rău de tot și poate acum e momentul să vorbesc și despre asta – foarte mulți rockeri care au crescut cu libertate și cu viață liberă, în primele luni ale asa-zisei Pandemii, au devenit niște sclavi ai sistemului, în două secunde s-au supus la niște legi idioate date de niște guvernanți coprupti si mincinosi! De obicei rockerii, clar că erau împotriva sistemului, împotriva gândirii, a influenței politice și a controlului politic, și în două secunde, cel puțin jumătate, sau chiar mai mult de jumătate dintre rockerii care au crescut cu toate trupele care i-au învățat să fie liberi, să NU se supună, că mai bine mor decât să se supună,...ghici ce?... în două secunde s-au supus și au uitat de toate principiile cu care au crescut și de versurile care i-au influentat și i-au educat atâția ani! Au devenit niște sclavi manipulati și au început să batjocorească și să prigonească pe alți rockeri, pe cei care nu s-au supus și care aveau cât de cât curajul să țină steagul sus, să zică pe fată cum stau lucrurile și să lupte pentru libertate chiar cu prețul excluderii din diferite găști de "prieteni", cluburi sau grupuri de influentă! Foarte interesant, dar trist in același timp, iar chestia asta mi-a dat o lecție de viață extrem de puternică! De fapt nu muzica, nu versurile și nici măcar cultura în care ai crescut, nu aceste lucruri te fac om liber! Faptul că noi considerăm că rockerii sunt o unitate a minții și a gândirii e o chestie falsă din nefericire, îmi pare rău să zic chestia asta și sunt profund dezamăgit! Asta a fost o lecție de viață și am văzut că de fapt fiecare om are universul lui și trăiește într-o lume personală unică și specială, și nu trebuie nici să judecam, dar nici să îi adunăm sub aceeași umbrelă pe oameni crezând că dacă e rocker, e la fel că tine și gândește ca tine! Nu este adevărat, și ai văzut că și între rockeri, dacă unul ascultă black metal și altul ascultă heavy metal, deja e dușmănie, deja încep discuțiile tâmpite! toate astea sunt niște cretinități tipice de separare și de dizolvare a ideilor, și din nefericire, sunt unii care exploatează chestia asta, și anume: slăbiciunea oamenilor. Ultimii ani mi-au demonstrat cât de ușor e să-i separi și să-i divizezi pe oameni. Divide et impera!

Moto&Rock Magazine: Întotdeauna am admirat la voi versurile, au fost niște versuri cu mesaj social extrem de puternic. De unde v-a venit inspirația? E clar, trăim într-o societate bolnavă care îți oferă toată inspirația de care ai nevoie, dar cine gândește mai mult versurile la voi? Întreb pentru că ăsta e un foarte mare plus față de alte trupe care cântă și ele dar nu vin cu un mesaj atât de puternic cu un mesaj împotriva unei societăți bolnave.

Andy: Primul nostru album ,,The last warning” a fost ideea lui Nimrod, primul nostru chitarist, membru fondator, cu care eu am mai colaborat de-a lungul timpului, chiar și după ce a plecat din trupă. Cu el am tras primele 3 albume și a avut un aport foarte mare și din punct de vedere al versurilor, dar în special din punct de vedere muzicical. Acum întorcându-ne la versuri, primul album vorbește despre venirea Anticristului, e o poveste profetică, cumva inspirată din scripturi, din Biblie și a fost scris cam 80-90% de Nimrod. Eu am făcut traducerea și punerea cumva în ordine a versurilor și a refrenelor, le-am aranjat și pot să zic că am avut și eu un aport destul de important acolo. Mai târziu, elementele socio-politice, având în vedere situația în care trăiam, cu FSN, cu Iliescu, cu toata nebunia din vremurile respective, în prima fază, hai să zicem versurile de pe albumul ,,Respect’’ au fost în mare parte scrise de mine (Mum, Stop the silence, Mr. President, Become another man, Story of my life, F.U.C.K., Manifest yourself, etc). Dar e clar că întotdeauna aduceam versurile în fata colegilor și fiecare cumva și-a adus aportul în felul său. La fel și Levi, fostul toboșar, a avut o influență extrem de mare asupra versurilor, și bineînțeles Teo, care mai târziu s-a demonstrat că a devenit unul dintre cei mai prolifici compozitori atât în muzică, cât și în ceea ce privește versurile trupei ALTAR. După ce au plecat Nimrod și Levi, care la rândul lor scriau foarte multă muzică bună, a rămas cumva un gol, iar pe lângă faptul că Teo a preluat foarte mult din compoziția muzicală, la versuri a venit cu niște idei foarte bune, iar marea majoritate din versurile ultimelor compoziții ale trupei, sunt făcute de el. Am și eu influența mea, și uite, de exemplu refrenul de la piesa ,,Toți ca Unul’’ este al meu, dar strofele sunt ale lui Teo. Până la urmă colaborăm foarte bine, și asta conteaza cel mai mult! De exemplu, albumul Atitudine era deja o nouă direcție și o piatră de hotar în istoria trupei ALTAR de acolo s-au schimbat foarte multe lucruri și cumva acolo a renăscut trupa ALTAR, atât ca trupă, cât și ca un element socio-politic foarte important în conștiința oamenilor. Prin Atitudine am reușit cumva să sintetizam în limba română, ceea ce știam de foarte multă vreme și ceea ce ne deranja în țara în care trăiam! Condițiile cu care ne confruntam in fiecare zi și trairile adânci, intense și foarte personale ale fiecaruia se regasesc acolo, se simte foarte clar că acele lucruri au ieșit din noi in piese, ca un vulcan, iar albumul Atitudine a pus piciorul în prag, a adus o nouă eră, să zic așa. Acolo în mare parte versurile sunt scrise de mine, bineînțeles din nou ajutat de Teo și de Levi, și reprezintă exact acele momente intime ale fiintelor noastre, este ca un jurnal, sau mai bine zis ca o carte de istorie! Noul ALTAR însă, cu versurile de pe piesele S.O.S., Rapsodia Românească, Povestea Noastră, Să vină un Înger, Cerul plânge (ultima piesa scoasă de curând), sunt piese 100% scrise de Teo. E clar că Teo a devenit în ultima vreme, omul care a preluat frâiele din punct de vedere al creației muzicale, chiar și a versurilor. Mă bucur foarte mult de faptul că, modul lui de exprimare este foarte asemănător cu al meu, și a colegilor mei și reușim să facem o împletitură foarte bună toți patru, fiecare contribuie într-un mod personal cu ce are mai bun și cu ce știe mai bine! Într-adevăr versurile contează foarte mult în trupa ALTAR! Trupa ALTAR, în mare parte este cea ce este, in urma mesajului pe care îl transmite! Împreună cu frecvențele muzicale pe care le scoate fiecare în felul său pe instrumentul său, Allen la tobe, Damian la chitară (să nu uităm că Damian a scris foarte multă muzică pe albumul Mantra), fiecare are momentul lui, strălucirea sa, și momentul său de inspirație. Bucuria este, că ne regăsim în ceea ce facem și ne regăsim unii în ceilalți. Mă refer că, dacă vine unul cu o idee, e clar că ideea respectiva este de obicei primită și dezvoltată în așa fel încât să poarte în continuare amprenta trupei ALTAR, indiferent din partea cui vine. E clar că sunt unii care sunt înzestrați și au momentele lor de inspirație, și până la urmă asta este frumusețea unei trupe! Până la urmă fiecare la rândul său trebuie să aibă libertatea și posibilitatea să își exprime creativitatea, lucru care se întâmplă la noi și mă bucur că se va întâmplă și în continuare. fiindcă relaționarea noastră este deja la un alt nivel, nu are de-a face cu mândrii și cu egouri și cu lupte de genul: cine va câștiga toti banii în urma drepturilor de autor :). La noi nu se pune problema, facem ce ne place și încercăm să facem cu cea mai mare bucurie și la cel mai înalt nivel de profesionalism .

Moto&Rock Magazine: Am văzut că imediat după Colectiv, după tragedia de acolo ați venit și cu un single scos pe un CD foarte fain. L-am cumpărat și eu la vremea respectivă, iar banii clar s-au dus către victimele de la Colectiv. Cum vi s-a părut tot momentul, toata emulația care s-a creat în jurul fenomenului și în jurul la ceea ce s-a întâmplat acolo, cum ați perceput voi toată nenorocirea din momentul acela?

Andy: Acolo, cu piesa despre care zici, era un alt proiect, era proiectul făcut de chitaristul de la MasterPiece/Voices of Silence, cu Szabi, și cu Fery, clăparul de la trupa Voice of Silence. Am sunat niște prieteni buni, i-am întrebat dacă vor să participe și am reușit să adunăm niște instrumentiști și vocaliști foarte buni din țară. Trupa, (proiectul respectiv) s-a numit Transylvania Spirit și cred că la acel CD sau piesă te referi, la Goodbye my Friend. Dacă nu te referi la ăla, atunci putem vorbi despre o piesă a trupei ALTAR și anume piesa Să vină un Înger. Cumva, a fost o piesă compusă și impropriu zis inspirată de tragedia de la Colectiv, dar cumva despre asta este vorba. Teo, cel care a scris versurile și muzica acestei piese, a fost influențat de acel moment dureros, pe care dealtfel l-am resimțit in mod foarte personal și eu și mai toți rockerii, artiștii și oamenii in general din România și nu numai,...sunt mai mult ca sigur, că de acolo a fost transmisă trăirea lui, în piesa respectivă. Da, e clar că ne-a afectat foarte tare, având în vedere că am avut și noi la rândul nostru prieteni care au suferit și chiar au pierit în acea tragedie, a fost un moment foarte dificil pentru muzica rock și scena rock din România. Puteam fi noi acolo, să cântăm noi în seara aia, putea fi oricare altă trupă românească și chiar dacă nu eram cu trupa, puteam să fim în public, să ni se întâmple ceea ce s-a întâmplat acolo. A fost șocant, a fost o rană pe sufletele noastre, chiar dacă nu am fost prezenți acolo, dar, într-un fel, am preluat din suferința acelor oameni și am încercat să ne eliberam de acele trăiri, de acele emoții, de acele sentimente, lucru pe care, cum ți-am zis, am încercat să-l facem, prin proiectul Transylvania Spirit cu piesa Goodbye my friend și cu piesa ALTAR, Să vină un înger.

Moto&Rock Magazine: Știu că pe lângă proiectul de suflet ALTAR, pe care noi îl cunoaștem, și datorită căruia ne cunoaștem de atâta timp, ai mai încercat și alte proiecte: MasterPiece, Wild Angels, Trupa Muzicanții etc. Spune-ne câte ceva despre ele, și cum s-au împăcat cu ALTAR, cum ai reușit să te împarți în atâtea locuri ?

Andy: Da, pe lângă trupa mea de suflet ALTAR, (cu care cânt de peste 30 de ani, anul asta am făcut 31), am simțit că sunt lucruri pe care nu le pot exprima acolo, iar eu, cum ți-am zis, crescând cu foarte multă muzică, voiam să exprim și alte laturi ale mele, alte fațete ale creației și identității personale. În cadrul trupei ALTAR am exprimat foarte multe parți din mine, fiindcă de-a lungul timpului am trecut prin multe genuri muzicale, și în mod normal nu ar fi fost necesar să fac acest lucru, dar am simțit la un moment dat că este timpul potrivit pentru asta. Da, stiu, și alții au mai făcut-o separat de trupa Mamă, unii chiar au reușit să aducă ceva nou sau să își exprime o altă latură, pe când alții au încercat să integreze alte stiluri muzicale in trupa lor de bază. Uite, de exemplu cum e Metallica, albumul Garage Incorporated, sau cum sunt tot felul de coveruri pe care le fac, pentru că ei au crescut cu piesele respective, au încercat să le refacă în felul lor, să își pună amprenta personala pe acele piese și chiar au reușit de foarte multe ori să aducă niște variante foarte creative, surprinzător de plăcute ale anumitor piese mai vechi, poate pe care nici nu le-ai auzit vreodată, și au adus in actualitate niste trupe de care nici nu ai fi auzit, dacă nu le-ar fi cântat, să zicem Metallica. Dau un exemplu: uite ce bine le-a ieșit Whiskey in the Jar, sau alte piese ca Turn the Page a lui Bob Seger, sau Last Caress, So What, Astronomy și multe altele. Desi cu trupa ALTAR aveam destule piese proprii si nu duceam lipsa de inspiratie, :), in anumite perioade, chiar la inceput am cantat multe coveruri, de la Enter Sandman, Sad but true, Nothing else Matters (Metallica) Knockin' on Heaven's Door (Dylan/Guns 'N Roses) Antisocial (Anthrax), iar în anumite concerte chiar și pe o înregistrare mai târziu, am făcut piesa Anarchy in the UK, sau 'Vreau să fiu Președinte', care e de fapt piesa lui Sex Pistols ca muzică, doar versurile au fost schimbate și rescrise de Teo, a ieșit o variantă foarte interesantă, cu amprenta clara ALTAR, piesă extrem de bine primită de public. Aveam la un moment dat un Medley, unde am făcut un fel de mixing a mai multor piese, de la Motorhead, la Metallica, Prodigy, Biohazard si Machine Head, o droaie de piese faine de tot, teme colosale, super-cunoscute, pe care cumva le-am comasat și terminam concertul cu o piesă care avea vreo 10-15 minute, niște comprimări sau anumite părți importante cum ar fi anumite refrene de la Master of Puppets, One, Orgasmatron, Breathe ș.a.m.d. Ei, și noi am avut astfel de momente în care cumva aduceam un tribut trupelor cu care am crescut, care ne-au influențat, dar undeva totuși cu ALTAR există o amprentă, o identitate pe care trebuia să o păstrezi, altfel fanii care te cunosc într-un fel, s-ar simți înstrăinați oarecum. Chiar și așa, aproape fiecare album pe care l-am scos e diferit de celălalt și cumva e aproape în alt stil, dar totuși se păstrează o unitate și coerență marca ALTAR. Eu însă, ca muzician, cântăreț, în fine ce vrei tu, ascultând multe genuri muzicale, cumva voiam să îmi exprim și alte părți existente in sufletul meu. Am avut oportunitatea să întâlnesc foarte mulți muzicieni cu care am reușit să facem niște proiecte foarte bune, printre care amintesc prima trupă de tribut din România de Metallica, care se numește MasterPiece. Trupa mai există și acum, dar partea mea vocală a fost preluată de chitaristul Szabi, cel care de fapt a venit cu ideea de a face acest proiect, un proiect foarte reușit de altfel, care a avut un succes foarte mare și a avut o creștere exponențială, adică a ajuns o trupa în 10 ani, timp în care am cântat eu cu ei, pe cele mai mari scene din România, având o influentă și o apreciere din partea publicului la care nu au ajuns trupe de 30 de ani. Eu am plecat din țară și a trebuit să renunț la toate proiectele pe care le am avut, în afara de ALTAR cu care am rămas. Pe lângă ALTAR, am mai avut alte trei trupe faine însă a trebuit să renunț la ele. Mă bucur că MasterPiece merge mai departe cu noul vocalist, in noua formula, au concerte, turneee si sunt bineprimit in continuare, cu atât mai mult că Metallica a revenit destul de bine în conștiința oamenilor și atunci inclusiv trupele de tribut Metallica din toată lumea au un surplus de energie adiacentă. Am mai avut o trupă de bikeri, cumva o trupă creată special pentru întrunirile de bikeri, de motocicliști. Trupa se numește White Angels, iar după ce am plecat, ei au continuat activitatea și sunt pe cale să înregistreze un nou album. Au și găsit un nou vocalist, un băiat foarte talentat, Laurențiu Mihaiu, care a cântat și a apărut și la Vocea României. E un băiat exact cum trebuie de fapt pentru o trupă de hard rock, heavy metal cum e Wild Angels, cu care am reușit să trag un E.P de 5 piese. E.P.-ul s-a numit Ride On, iar perioada în care am cântat împreună a fost super faină și mă bucur că am reușit să lucrez cu ei, fiindcă a fost o atmosferă de prietenie și de colegialitate foarte frumoasă. Trupa s-a născut din prietenia și colaborarea mea cu Rareș Timariu, fondatorul trupei Wild Angels, cu care am cântat în cluburi piese acustice, eu cântăm la jambay, o tobă acustică și cu vocea, iar el venea cu chitara acustică și cu backing vocals. Făceam niște piese care ne plăceau nouă din play-listurile rockerești de-ale noastre, cu Sweet home Alabama, cu Rocking in a Free World, cu Hey, hey, My, my, piese din soundtrack-ul serialului Sons Of Anarchy, adică piese cu care am crescut, care ne plăceau dar nu puteau fi făcute cu trupele gen ALTAR sau MasterPiece. MasterPiece era clar în direcția Metallica, iar ALTAR e ALTAR, și atunci cumva o altă latură de-a mea își căuta locul să se exprime, iar eu îmi găseam tot felul de muzicieni și instrumentiști talentați cu care să cânt, iar mai târziu ideile și proiectele respective se dezvoltau, și-și luau zborul. La fel s-a întâmplat cu Wild Angels, unde mai târziu am luat instrumentiști foarte buni cu care am făcut trupa de sine stătătoare, adică nu a mai fost o trupă de cover acustic, am început să avem și piese proprii și să nu mai fim doar o trupă acustică, ci o trupă electrică, adică cu tobe, cu bass, cu chitară electrică.

Ei, după atâția ani de cântat pe scenele din România, mi-am propus să trăiesc numai din muzică, însă ...trist, dar adevărul este că nu am reușit :). A fost extrem de greu să reușesc să-mi asigur un trai, sau sa-mi creez cu chiu cu vai un venit lunar, din care să pot să trăiesc liniștit. Crede-mă, nu am mari pretenții, dar din nefericire nici măcar la nivelul meu cu, trupa ALTAR, plus încă o trupă foarte funcțională, cum a fost trupa MasterPiece și chiar cu Wild Angels, nu am reușit să mă sustin! E o realitate tristă, dar cineva trebuie s-o dezvaluie și pe asta :) Multi oameni, tineri, copii, pornesc la drum cu vise mari in suflet, in gând și în inimă, însă prea puțini reușesc cu adevărat! Chiar si marii artiști rock din lume, care au vândut sute de mii, chiar milioane de albume, se află acum in situații foarte grele din punct de vedere financiar și nu-și pot permite să trăiască doar din muzică!

Fiind dezamăgit de lipsa de venituri din muzica rock, am luat în calcul oferta de a cânta într-o trupă de nunți :). Chitaristul de la MasterPiece a mai cântat într-o trupă de nunți, aveau nevoie de un vocalist și m-a întrebat dacă nu vreau să încerc și eu. Inițial am zis, cum să încerc? Sunt rocker, eu nu cânt la nunți și la chestii slabe de genul ăsta, dar apoi am zis bine, hai că încerc, ia să vedem unde duce drumul ăsta, și surpriză...mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut că aveau un playlist foarte versatil, cu o droaie de piese pe care le ascultam și eu in general și îmi plăceau, dar pe care nu aveam oportunitatea să le cânt altundeva. Având în vedere că era nuntă, era clar că trebuia să cânți și piese românești și am început să învăț din repertoriul românesc, cu Gică Petrescu, cu Dan Spătaru, niște piese foarte faine și mi-am dat seama că îmi plac mult piesele astea. Caterincă, bineînțeles, chefuială de party de nuntă, dar noi am reușit să facem o trupă foarte faină, bine închegată. Majoritatea membrilor eram rockeri, unii erau chiar blackeri, și făceam niște piese faine zic eu din repertoriul internațional și repertoriul românesc. Manele nu am cântat (era chiar o condiție asta), dar publicul și cumva chiar și rockerii au aflat că am și o trupă de nunți și ghici ce?... normal că și rockerii se căsătoresc și o droaie de rockeri m-au chemat la nunți. :). Am avut și o mireasa toboșar, a zis: vii la nunta mea și hai să cântăm împreună o piesă, că sunt toboșară. Și mireasa a cântat cu noi piesa Whiskey in the Jar. Au fost niște momente foarte faine și mi-am dat seama că până la urmă, dacă faci ce-ți place și cu toată pasiunea, în final poți face un lucru de calitate , care să aducă bucurie celor prezenți, și până la urmă asta contează! În cazul meu, eu mi-am dat seama că pot să fac și acest lucru fără să mă simt ca m-am compromis. A fost o provocare și mă bucur că am învățat foarte mult din experienta asta, și pentru că am avut o trupă de nunți, eu ca om, și ca muzician, m-am dezvoltat enorm de mult. Din trupa Muzicanții, în continuare instrumentiștii cântă mai departe, și-au schimbat numele, dar proiectul în sine a rămas în conștiința oamenilor și încă mă mai sună și acum să vin la nunți să le cânt, și să le fac atmosferă.

Moto&Rock Magazine: Se poate totuși trăi din rock în România? Crezi că, în vreun fel, am putea să trăim din fenomenul rock? Dacă faci un rock cum faci tu în România, ai vreo șansă de supraviețuire?

Andy: Dacă poți trăi sau nu din muzica rock în România, sincer... nu pot să dau un răspuns concret, pot doar să-ti dau exemplul meu si să vorbesc din experienta mea. Probabil că unii au reușit, cel puțin cei care au prins anumite perioade mai propice. Foarte greu oricum și pentru ei, și chiar dacă au fost și încă mai sunt nume destul de mari în rockul românesc și au avut momente în care câștigau zeci de mii, sute de mii de euro pe an sau chiar lunar, totuși unii dintre ei chiar și după atâția ani de activitate sunt nevoiți săptămânal prin tot felul de compromisuri să reușească să își susțină un trai. Mă refer aici că trebuie să mergi la tot felul de cântări, tot felul de zile ale nu știu cărui oraș, sau în fine, unde știi foarte bine că totul este numai pe bani și din banii primăriei, ai prefecturii și ai politicienilor. Noi știm foarte bine că mulți muzicieni fac anumite lucruri din nevoia de a supraviețui și e de înțeles și nu e nici o problemă în asta, fiecare face ce vrea și nu este de judecat. Unii prieteni, probabil că știi, au început cu rock și au devenit maneliști sau total altceva. Au și cântat, au și înregistrat, au și câștigat mult mai bine decât cu muzica rock. Cazurile sunt multiple și nu este nici o problemă cu asta, bravo lor! Unii ar cânta total altceva, dar altceva-ul acela nu e plătit și înțeles de publicul din România, și atunci ceea ce fac ei ca instrumentiști, ca muzicieni, este total altceva decât ceea ce le place.

ALTAR este o trupa de Rock, poti sa-i zici de Metal dacă vrei, adică ALTAR întotdeauna a fost cumva la mijloc, nici underground, dar nici mainstream, iar aici e cel mai greu! Am avut și noi momentele noastre de glorie și le mai avem în continuare, depinde după ce criterii ne luam și ce înseamnă gloria, :), dar ca idee am cântat și în fața a zeci de mii de oameni și am cântat și în fața a trei oameni. Nu e nici o problemă, noi oricum facem ce ne place și în general nu am făcut niciodată altceva decât ceea ce ne-a plăcut, chiar dacă acest lucru știam că o să aducă o lipsă de venituri și va trebui să ne găsim job-uri. De aceea ți-am spus că eu am încercat asta în România și n-am reușit nici la nivel de ALTAR și cu încă trei trupe foarte functionale. N-am reușit să trăiesc, eram tot timpul într-o situație financiară nesigură, deși știu că nesiguranța asta se simte în aproape orice domeniu din România. Dar înțelegi de ce zic, că este aproape imposibil să trăiești din muzica metal în România? Chiar și în lume problema a ajuns asemănătoare, adică trupe la care noi ne uităm și credem că sunt foarte barosane, nu sunt foarte bine plătite, gen Sepultura, Testament, Megadeth, Slayer. Ei, și revenind la artiști români am citit interviuri ale mai multor oameni și, stând cu ei, cunoscându-i și vorbind cu ei, aproape nimeni nu trăiește din chestia asta. Ori sunt susținuți de familie, de soție, de mai știu eu cine, adică au și alte venituri, ori lupta lor e atât de mare încât este greu de imaginat. Uite, chiar și Nicu Covaci a zis la un moment dat că în ultima vreme a trăit din vânzarea picturilor sale, adică ne gândim la Nicu Covaci care este istorie în România și a făcut istorie și ar trebui să fie extrem de bine plătit, să aibă un venit constant din drepturi de autor, din concerte, din ce vrei tu...,să fie nevoit să facă și altceva, ...asta înseamnă că din nefericire cultura muzicală, industria românească, nu este în stare să susțină artiștii rock, să le ofere o siguranță, un trai decent măcar...cu atât mai mult pe artistii metal din România. Sunt niște cazuri excepționale, (dar în alte genuri muzicale), de oameni care au avut sau au niște momente, unii reușesc să susțină chestia asta timp de 5 ani, 10 ani după care dispar. Foarte greu sau foarte puține trupe sau artiști îi vezi să reziste zeci de ani, iar cei care rezistă, o fac nu că au fost foarte bine plătiți, sau susținuți financiar de stat, de ajutor din partea Ministerului Culturii, sau chestii de genul asta, ci de obicei au rezistat, fiindcă au crezut în visul lor și în pasiunea lor, au luptat și luptă în continuare și numai ei știu cum mai rezistă! E foarte greu, și cu atât mai greu în perioada asta care a fost cu pandemia, foarte mulți artiști și toate elementele adiacente, adică oameni care lucrează cu scena, cu lumini, sunetiști, cu tot ce a însemnat industria muzicală a fost pusă la pământ și foarte greu își va mai reveni. Din nefericire nici publicul în România nu poate să susțină prea mult! Nu că nu ar vrea, dar din punct de vedere financiar e foarte greu să susții trupele. Poate că ai vrea să te duci într-un weekend la doua concerte, dar nu îți permiți fiindcă știi că un concert te costă (dacă mergi doua persoane, tu cu gagica, iubita, sotia, ce vrei ..), cel puțin 100-150 de lei, cheltuieli cu taxiuri, beri etc. Să faci chestia asta de două ori pe săptămână, de opt ori pe lună, în România e foarte greu, aproape imposibil. Sunt anumite festivaluri unde oamenii strâng bănuții și își iau concediile și merg în weekendul respectiv, și câteodată mai merg numai și numai la trupele lor preferate. Nu mai e că pe vremuri, când toți rockeri mergeau la toate trupele de rock, nu mai e cazul, și atunci din nefericire majoritatea muzicienilor ori renunță și creativitatea lor nu se mai manifestă, ori aportul lor la „industria muzicală” din România e minimă, fiindcă ei trebuie să se ocupe de job-uri, de a-și trăi viața artistică neînțeleși și neajutați de nimeni! Foarte mulți renunță sau nu își pot ridica capul și nu au nici o șansă! Trist, dar adevărat, uite că și eu a trebuit să mă reprofilez și lucrez în Olanda. Am un venit stabil, bine plătit și fac ce pot intre timp cu trupa ALTAR. Vin la concerte, la festivaluri, mai înregistrăm piese, dar se pare că visul nostru din tinerețe, că vom fi mari „mega-staruri” și că vom merge în turneu în toată lumea și că vom deveni milionari, și toate chestiile alea MTV-istice, au fost o iluzie și un vis frumos :). Până la urmă, se pare că acel vis și acea dorință de a face aceste lucruri în tinerețe, cumva ne-au dat putere să facem ceea ce am făcut și chiar dacă am făcut doar 1% din ceea ce ne-am imaginat, acel 1% de fapt înseamnă foarte mult! Așa că, nu e nicio problemă, n-am nicio tristețe sau durere pe tema asta, mă bucur pentru ce am făcut și pentru ceea ce fac și mă bucur că lumea a înțeles o mică parte din ce am vrut noi să zicem și asta mă face fericit, că până la urmă asta contează, împlinirea asta sufletească e cea mai importantă parte din viața unui artist.

Moto&Rock Magazine: Dacă poțisă îmi spui ce proiecte de viitor aveți, vreți să mai scoateți un album, turnee noi? Știu că tu ești plecat din țară dar mai vii ocazional în România. Cum vedeți viitorul vostru, ne mai bazam pe voi așa vreo 20 de ani de rockereală?

Andy: Da, puteți să vă bazați (râsete) în principiu pe noi. Adică, noi nu avem de gând să ne despărțim, dimpotrivă, uite chiar și în momentele astea am demonstrat că suntem împreună că trupă, ținem legătura, vorbim despre piese noi, idei noi. Uite, anul trecut, după concertele pe care le-am avut, am lansat piesa Cerul Plânge, cu tot cu videoclip. A avut un impact și un succes destul de mare și e o piesă foarte bine primită, o piesă superbă, de fapt una dintre piesele mele preferate. E o piesă foarte adâncă, foarte sinceră, născută din durerea lui Teo. Acum urmează în aprilie/mai să lansăm o piesă pe o compilație a celor de la Art Ink Tattoo și bineînțeles trebuie să apară al 6-lea album al trupei ALTAR, adică toate piesele românești din ultima vreme, începând cu S.O.S., Rapsodia Românească, Povestea Noastră, Vreau să fiu Președinte, Toți ca Unul, Să Vină un Înger sau Cerul Plânge. Avem vre-o 10 piese românești, pe care le tot auziți în concerte, chiar și la Rock FM câteodată, dar care nu au apărut pe nici un album. Normal ar fi trebuit să îl lansăm anul trecut, dar având în vedere condițiile și conjunctura în care trăim la nivel mondial, am zis să mai așteptăm. Piesele sunt înregistrate, și în mod normal pot fi lansate oricând, deci DA, trupa ALTAR își continuă activitatea, și cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom vedea in curând la concerte prin țară! Avem și idei noi, chiar Damian mi-a trimis ceva teme de chitară acum ceva vreme, urmează să mai scriu niște versuri la piesa pentru albumul de compilație pentru tatuaje Art Ink Tattoo, care va fi un proiect umanitar foarte frumos, cu multe trupe faine pe album! Trupa ALTAR e în continuare activă și vie, suntem în fierbere, urmează să erupem :), deci, puteți să vă bazați pe faptul că nu renunțăm! Never Back Down!

Moto&Rock Magazine: Pare simplă, dar poate fi cea mai grea întrebare. Pentru că tot sunteți implicați social și tot veniți cu mesajele despre curățarea și asanarea societății, spune-mi și mie în 3 cuvinte, de ce crezi că ar avea nevoie țara asta ca să se facă bine?

Andy: Istorie, Respect, Atitudine!

Iar ca să adâncim aceste lucruri, aici sunt alte trei cuvinte, mai puternice:

Credință, Dragoste, Dumnezeu!

Iar cel care va lega aceste gânduri, intenții, energii, cuvinte și fapte împreună, ca o legătură dacică, va realiza ceva măret și nepieritor!

Hai, Kapnobatai!