Gili Barbu, trubadurul din Iași, care umblă țara în lung și-n lat cu repertoriul lui

Gili este un trubadur târgoviștean la origini, dar mutat în Iași de mai bine de 17 ani, Odată cu începerea Facultății de Geografie și Geologie, pe care a și absolvit-o, umblă țara în lung și-n lat cu repertoriul lui ce cuprinde piese proprii, dar și cover-uri de la trupele românești de suflet, Phoenix, Cargo, Timpuri noi, Celelalte Cuvinte, Vali Sterian, etc, dar și de peste hotare, The Doors, Godsmack, Pantera, Nirvana, Sepultura, Prodigy... toate interpretate în stilul propriu ce se rezumă la o chitară acustică și voce (de buhai ).

Cântă în baruri, pub-uri și cafenele cu specific folk, rock, blues, precum și la multe festivaluri moto-rock din țară. Îi plac berea, sprițul, codrul, ceaunul, chitara acustică, iubește oamenii (mai ales "oamenele" ), scena și energia care se creează la concerte. Cât despre muzică, preferințele și genurile lui sunt variate, dar toate având la bază rock-ul. "Toți munții e frumoși, băutura e puțină, dar important e să ne vedem sănătoși cât mai des".

Moto&Rock Magazine: Cum ai descoperit faptul că te descurci să faci muzică?

Gili Barbu: Nici acum nu știu dacă mă descurc să fac muzică. Am și compoziții, cânt și cover-uri, dar nu știu dacă mă descurc. Cert e că prin liceu am început să zdrăngăn la chitară și abia pe la vreo 25 de ani am luat treaba asta mai în serios.

Moto&Rock Magazine: A existat vreun moment declanşator?

Gili Barbu: Da. Când aveam 15 ani am fost într-o practică la munte cu sora mea, ea fiind mai mare cu 5 ani decât mine, studentă (tot la Geografie) și acolo era un gagiu care cânta la foc de tabără. Mi s-a părut fantastic, mi-a plăcut enorm. Ăla a fost momentul când am zis că vreau și eu să cânt. Nu știam încotro va duce asta, dar se pare că am ajuns să mă ocup cu muzica. Cred că așa mi-a fost scris. Și îmi amintesc perfect că după ce m-am întors acasă, i-am zis lui taică-meu că îmi doresc să învăț să cânt la chitară și fix în ziua în care am luat nota 3 la fizică el mi-a făcut cadou prima mea chitară.

Moto&Rock Magazine: La ce vârstă ai cântat prima oară pe o scenă şi ce ai simţit după aceea?

Gili Barbu:La 4 ani. Era o petrecere a alor mei cu colegii de serviciu. Multă lume, băutură, scenă, trupă... Nu mai știu cum, dar la un moment dat am ajuns pe scenă și am cântat un cântec lung despre un cerb rănit pe care l-au îngrijit un moș și o babă. Ce am simțit după ce am cântat... Nu mai țin minte.

Moto&Rock Magazine: Unde te vezi peste 10 ani?

Gili Barbu:Nu știu și nici nu îmi place întrebarea asta. Probabil că în oglindă. Habar n-am.

Moto&Rock Magazine: Cu ce ți se par diferite evenimentele moto față de celelalte tipuri de evenimente?

Gili Barbu: Toate îmi plac și toate au un numitor comun, însă cred că evenimentele moto se deosebesc de celelalte prin faptul că majoritatea celor prezenți acolo se cunosc și îi unește aceeași pasiune. Habar n-am ce și cum, care cu cine, sau dacă există niște așa-zise legi nescrise ale cluburilor, dar mie mi se pare că la întrunirile moto, fie că ai vestă, fie că n-ai, toată lumea e prietenă cu toată lumea. Cel puțin, așa văd eu. În plus, recunosc că, mulțumită lumii ăsteia moto-rock, mi-am făcut prieteni în toată țara, iar când merg la vreo întrunire, este imposibil să nu mă revăd cu oameni faini. Cât despre cântări, știu sigur că am oameni în fața scenei care trăiesc și simt muzica și cu care pot să împletesc momente minunate. Piele, motoare, rock, prieteni, bere, mai multă bere ... Astea toate mă fac să mă simt în elementul meu.

Moto&Rock Magazine: Cu ce ai imbunatați industria muzicală actuală?

Gili Barbu:Nu sunt în măsură să dau sfaturi, sau să spun cum ar trebui făcute lucrurile. Nu am nici dreptul, nici capacitatea necesară. Pot doar să constat că tot, sau aproape tot ce se promovează la radio și la TV este o mizerie. Sau, cel puțin eu și mulți ai mei nu rezonăm cu ceea ce se difuzează. Sunt mulți artiști deosebiți, multe trupe faine care fac muzică bună (și nu mă refer doar la rock), dar pe care, din păcate, nu o auzim decât la unele festivaluri. Important e să pui suflet și, când nu-ți place, să mai reglezi din băutură.