Istoria Enicar

1913 - 1988

Introducere

La mijlocul secolului 16 Geneva ( Elveția) a devenit centrul producătorilor de ceasuri. În 1601 prima breasla a producătorilor de ceasuri a fost inaugurată la Geneva. Afacerile înfloritoare au necesitat prezența unor specialiști în domeniu. Munțîi Jură, din nordul Genevei, era o zona cu nivel de trăi refus, astfel, fermierilor prost plătiți din regiune, l-i s-a oferit varianta rotunjirii veniturilor prin asamblarea de ceasuri. Orașelor și oraselelelor că La Chaux-de-Fonds, Le Locle, Tramelan, Vallée de Joux, Biel (Bienne), Lamboing, Longeau (Lengnau) și Grenchen au devenit importante centre ale industriei elvețiene, producătoare de ceasuri. Mukte manufacturi de ceasuri s-au mutat din Geneva în această regiune sau au fost înființate manufacturu noi în orașele menționate anterior ( ale căror denumiri, în prezent definesc mecanisme sau brand-uri) . Pentru a instrui localnicii (fermieri sau cu alte meserii) au fost rapid înființate școli de ceasornicari (école d'horloger) în orașele că Genève and Besançon (1824), La Chaux-de-Fonds (1865), Le Locle (1866), St-Imier (1867), Biel (1872), Soleure (1884) și Sentier (1901). În Neuchâtel deja funcționa o școală de profil din anul 1738!

RACINE - ENICAR

FAMILIA Racine , stabilită în Jură, era o familie cunoscută de artizani. De secole, aceștia erau cunoscuți în domeniul artelor și industriei hand-made. În 1708 David Racine (1669-1726?) A fost pentru prima dată menționat (scriptic) că 'expert măître horloger', celebru pentru frumusețea ceasurilor sale. Afacerea să prosperă l-a ajută să cumpere, în 1729, în Montagne de Tramelan-Dessus, Elveția un teren destul de mare. În 1725, fratelui sau, Pierre (±1665-1728) i-a fost acordat titlul de 'inginer - architect' de autoritățile din Basel. Un alt celebru membru al familiei este Jean Jean-Baptiste Racine (22 Decembrie 1639 – 21 Aprilie 1699), unul dintre cei trei celebri dramaturgi ai Franței, alături de Molière and Corneille.

Alți membri ai familiei Racine au activat, de asemenea, în industria ceasurilor, ceea ce, se pare că a determinat și anagramarea numelui RACINE-ENICAR, întrucât numele de producători de ceasuri RACINE era deja înregistrat.

Ariste Racine & Emma Blatt

Pe 01 octombrie 1913, Ariste Racine (1889 - 1958) și soția să, Emma Blatt au pornit afacerea denumită 'Manufacture d'Horlogerie Ariste Racine' ( Fabrică de ceasuri Ariste Racine) în str. Rue du Crêt, nr. 24, în La Chaux-de-Fonds, conform anunțului oficial de la Registru Comerțului, publicat la 24 ianuarie 1914 dar, pentru că numele RACINE era deja marcă înregistrată (din 1870 dw către Jules Racine Senior (nu am găsit elemente pentru a putea stabili relația de familie și gradul de rudenie), Emma Racine-Blatt a propus anagramarea numelui RACINE. Astfel a apărut ENICAR ( RACINE citit invers).

Ariste Racine a înregistrat afacerea și numele brandului pe 06 Ianuarie 1914.

ENICAR a fost folosit oricum, doar că nume - adresa pentru poștă telegrafică ( transmiterea de telegrame), în context oficial folosea denumirea de 'Horlogerie Ariste Racine' (până prin Noiembrie 1914, cel puțîn...)

La început, Ariste și Emma își foloseau sufrageria că și fabrică. Din cauza faptului că aveau o casă mică, nu puteau găzdui decât un singur tehnician, ceilalți doi lucrau la domiciliul propriu. Unul din primele ceasuri produse de ei a fost un ceas de buzunar, fabrucat cu posibilitatea de a avea inseratabo busola sau o fotografie între ansa de prindere a curelei și capșa de prindere a curelei. Pe 03 februarie 1915, Ariste a înregistrat 5 modele de acest fel. Pe 11 Martie 1915, un alt ceas de mâna cu busola integrată a fost înregistrat. Este uimitor faptul că Ariste a afirmat la un moment dat că poate să producă 3,000 de ceasuri pe zi! Ceasuril lui Ariste au fost exportate în Germania, Rusia și China. Multe au ajuns la soldațîi din Primul Război Mondial. Un client interesant este un comerciant japonez - Tenshodo-san, care importă ceasuri elvețiene din 1889, compania să "Anno 1879", încă există în timpurile moderne.

Longeau Watch Co.

Ariste Racine a deschis un laborator de radium pentru a putea produce ecrane iluminate în întuneric pentru ceasurile sale. Cum afacerea prosperă, Racine a fost nevoit să găsească un spațiu mai mare pentru a putea produce masiv, astfel în 1916 au închiriat o parte a casei mamei lui, în Longeau (Lengnau), unde au produs ceasuri sub sigla 'Longeau Watch Co.'. În 1918 au cumpărat integral casă mamei lui Ariste Racine și ceva teren - Longeau devenind astfel sediul oficial al companiei.

Familia Racine era, de asemenea, celebra pe încă celebra piață Plainpalais Market în Geneva. Cu toate acestea, în ianuarie 1931 brandul 'Longeau Watch Co.' nu a mai fost produs.

Perioada interbelică

Oskar Racine, fratele lui Ariste s-a alăturat fratelui sau în afaceri în 1918. Acesta a fost proprietarul unei fabrici de componente, în Biel, care s-a închis în Mai 1930. Și Ariste și Oskar erau geniali pe partea de marketing. Din nou, spațiul ofrrit de casă pe care Ariste a cumpărat-o de la mama lui a devenit neîncăpătoare, motiv pentru care a decis construirea unei noi fabrici în Longeau, care a devenit funcțională la sfârșitul anilor 1919, toate ceasurile produse începând să folosească numele ENICAR. Tot în această fabrică a început producerea mecanismelor proprii - AR (probabil de la numele lui Ariste), până la momentul în care au ales să folosească, cu precădere mecanisme AȘ Adolph Schild .

Despre Adolph Schild (1844-1915) am putut află faptul că în 1896 și-a deschis o fabrică de mecanisme proprii iar frate sau, pe nume URS (1829-1888) este fondatorul brandului de ceasuri, cunoscute mai târziu sub denumirea ETERNĂ.

Adolph Schild a inventat și produs foarte multe și variate macansisme, devenind principalul furnizor de mecanisme pentru aproape toți producătorii elvețieni de ceasuri. Din nefericire, apariția quartzulyi și revoluția tehnologică pe care a generat-o a făcut că fabrică să să nu reziste în timp, fiind închisă în 1983. Brandul ETERNĂ a fost preluat de The Swatch Group.

Probabil, pentru a diminua riscurile comerciale, Ariste și Emma Racine și-au anunțat căsătoria la 11 iunie 1924.

La 11 aprilie 1932 compania a fost redenumită ENICAR Société Anonyme (un fel de S.R.L), cu un capital de 50.000 franci elvețieni. În 1934 Ariste Racine Junior, fiul lui Ariste și Emma, a intrat în afacerea familiei iar la 30 octombrie 1939 a devenit director general, în vreme ce sora lui, Paulette Racine și Otto Bratschi ( probabil logodnicul acesteia)având drept să cumpere compania, drept la care au renunțat la un moment dat.

La 14 aprilie 1943, capitalul companiei a urcat la 150,000 franci francezi pri vânzarea a 20 de titluri de investiție cu valoare de 5.000 franci fiecare. După ce Ariste Racine Senior a murit la 13 octombrie 1958 Ariste Jr. a devenit CEO la ENICAR S.A.

În iunie 1968, fratele lui Ariste, Oskar colabora cu compania încă dar nu se știe la ce dată a fost întreruptă colaborarea sau dacă această a fost vreodată întreruptă.

ENICAR S.A. a înregistrat cu drepturi de autor, printre altele, următoarele mărci: ENICAR, Longeau, Etsira, Savillon, Alprosa, Swisbaby, Swisboy, Teddy, Chrono M, Sykos și Chromicar.

După Al Doilea Război Mondial

Elveția a fost țară neutră în ambele războaie, motiv pentru care nu a fost foarte afectată, ba, din contra, în 1914 deținea rezerve de 1,8 miliarde de franci elvețieni. La sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, rezervele raidcandu-se chiar la 6,6 miliarde.

Enicar a făcut afaceri foarte bune cu forțele armate ale mai multor țări în perioada războaielor dar, în final, s-a axat pe producția pentru societatea civilă. Lui Ariste Racine Jr. îi era teamă de situația din Germania și Scandinavia, motiv pentru care, în 1953, a deschis o nouă fabrică și un laborator high tech în apropiere de Oensingen, unde toate mecanismele ceasurilor sale erau curățate cu ultrasunete (de aici marca - ULTRASONIC inscripționată pe ceasurile produse, după 1953). De asemenea, pe carcase era specificat faptul că, prin inovație, au reușit să creeze un sistem ce nu permitea uleiului folosit pentru ungerea mecanismului să se scurgă înspre cadran, prin tratarea chimică a componentelor și a uleiului (Brevet Suisse No. 402/742),folosit pentru prim dată la modelul Enicar Star Jewels. Producția modernă a ridicat enorm cifra de afaceri, în condițiile în care la sfârșitul anilor 1950, Enicar producea peste 70000 de ceasuri anual. Pentru inovație și originalitatea ceasurilor produse, la 16 iulie 1954, Enicar a primit primul sau certificat de perfecțiune - 'Gangschein' din partea Autorității de verificare a cronometrelor din Elveția pentru modelul de calibru 1010.

În anul 1956 a fost lansat modelul Seapearl, rezistent la apă, cu un capac tip scoică, marca înregistrată Enicar din 10 aprilie 1953, cu o stridie deschisă gravată pe capacul din spate, probabil pentru a accentua faptul că este un competitor în industrie și pentru a-și șicana adversarii (principalul concurent fiind Rolex care folosea un capac asemănător)

În 1956 a lansat primul "chronometer" automat (Felsa - calbrul 1560) .

Trei ani mai târziu, Enicar lansa în producție propriul mecanism automat - 1125 și apoi 1126 și 1127 - 'Rubyrotor' cu 33 de rubine, precum și versiunea din oțel - calibrul 1145.

Celebritatea și primele modele de ceas de mâna

Primul "chronometer" de mâna, automat Enicar s-a numit 'ENICAR Supertest' (calibrul 1124, 30 jewels, aka Supertest 300), deși, oficial, nu a fosr recunoscut că și cronomether pentru că nu avea avizele de testare. În aceste condițîi Enicar a testat ceasul în regim propriu timp de 3 zile, cu o toleranță de max.5 secunde. Fiecare ceas a primit un certificat cu datele de test obținute.

În 1925 Asociația Elvețiană pentru Chronometrie a stabilit faptul că un ceas chronometer trebuie să primească un certificat emis de un observator astronomic, ceea ce ar fi îngreunat și mai milt procesul de producție și de punere în vânzare din cauza duratei de testare și a pretențiilor tehnice exagerate.

Cele mai multe mecanisme pentru cronografele ENICAR ( Valjoux 23, 72 și 92) au fost cumpărate de companie de la alți producători, la fel cum și mecanismele cu alarmă au fost cumpărate de la Adolph Schild sau Lemania.

Când Enicar a încercat să producă propriul mecanism cu alarmă în 1956 s-a lovit de birocrația generată de patentul deja înregistrat de alte companii și dreptul de producție ar fi costat mult prea mult.

În 1950 Enicar a lansat sloganul "Ora exactă în spațiu, pe pământ și pe mari"

Prin prisma unei politici foarte bune de PR, cessurile Enicar s-au bucurat de aprecieri în Europa de Nord, Rusia și Statele Unite ale Americii, atât tatăl, cât și fiul Ariste Racine invitând mai mulți oamebi celebri pentru a le face reclamă. Tot în cadrul aceluiași proces de reclamă, pe 18 mai1956, o expediție elvețiană a escaladat Masivul Lhotse (8516 metri), apoi, 4 zile mai târziu, Muntele Everest (8848 metri). Toți membri expediției purtau ceasuri Enicar Seapearl, care au demonstrat că sunt foarte fiabile, la fel că și serpasii nepalezi care au sprijinit expediția. Așa a luat ființă modelul ENICAR SEAPEARL SHERPA, marca înregistrată la dată de 06.11.1956. De la acel moment au fost produse peste 100 de modele diferite din modelul Sherpa, vârful de gama fiind Sherpa-Graph cu mecanism Valjoux 72, folosit și de ROLEX, la modelul Daytona.

Evoluția modelelor Enicar

Tot referitor la modele, aminteam anterior de varianta Ultrasonic, ceea ce înseamnă că Enicar folosea ultrasunete pentru curățarea mecanismelor dar și de Star Jewels, produs din 1965, care, prin tratarea chimică a componentelor, nu permitea scurgerea uleiului din mecansim. Astfel ajungem la modelele Sherpa Seapearl 600, and the Sherpa Diver 600, prezentate în 1957, cu mare fast în călătoria navei Mayflower (copia vechiului vas cu același nume) în călătoria inaugurală.

Imediat după acestea, a urmat gama Oceanpearl, o varianta mai modernă și mai accesibilă a vechilor ceasuri Seapearl.

De asemenea, în 1961 Enicar a produs primul ceas electric, cu mecansim Landeron 4750, care s-a comercializat cam la același preț cu modelul Sherpa Valjoux 72 Graph. Alte modele, lansate până la apariția Sherpa Electric, au fost Stward, Date, Time și GMT World Time. Ecportul a devenit înfloritor iar în 1960 Enicar a deschis un magazin în Africa de Sud, la Johannesburg iar în 1964, sportivii (tir), care au participat la J.O. de la Tokio, au purtat ceasuri Enicar. În 1965 a fost lansată colecția Star - succesoare a modelelor Sherpa (Sherpa Dive a devenit Star Dive, șamd).

Dincolo de producția de ceasuri de mâna sau de masă, Enicar a produs ceasuri pentru avioane, bărci și autoturisme sau monoposturi de curse, piloți celebri că Stirling Moss și Jimmy Clark, purtau ceasuri ENICAR.

ENICAR a fost cronometru oficial lentru diferite tipuri de competiții sportive (ciclism, automobilism, navigație, etc). În 1968 ENICAR chiar a avut propria echipa de ciclism.

Criză "Quartz"

În 1969, ceasurile japoneze, ieftine și moderne s-au impus pe piață ceasurilor, afectând în mod direct și, pentru anumite companii, definitiv, producătorii elvețieni de ceasuri. Enicar a încercat în 1970 să introducă primul ceas elvețian cu mecanism Beta21, pe quartz. Chiar a prezentat și un model Sherpa quartz.

Mulți alți producători au fost salvați de Swatch, Nicholas Hayek (fondatorul grupului) care a fost capabil să mobilizeze producătorii elvețieni pentru a face față provocării asiatice. Din nefericire, Enicar a suferit pierderi imense și compania a fost obligată să declare falimentul la 13 noiembrie 1987, compania fiind vândută la 5 investitori/creditori. La 08 februarie 1987, compania a fost licitată și vândută producătorului german Gerd-Ruediger Lang, care deținea și Chronoswiss, fiind ulterior vândută unui producător din Hong Kong, care a reinregistrat nouă companie ENICAR Watch Co. S.A. la Chaux-de-Fonds pe 25 iunie 1988.

Și cam atât despre istorie. Am mai multe de scris și prezentat dar e vremea să mă focusez pe studiul altor branduri, mai puțîn cunoscute. Pentru cei care își doresc un Enicar, dacă vor un ceas care să aparțînă acestei povești, trebuie să cumpere un ceas fabricat până în anul 1987 inclusiv. Respect și va mulțumesc pentru răbdare!

Textul este tradus și adaptat din mai multe articole găsite în spațiul public (internet sau tipar).

Autor: T.C.

Foto: Teodora Proorocu